Gâlgâitul

Aseară am citit o poezie și am simțit la un moment dat un hohot născându-se undeva, acolo, în spațiul acela vid dintre creier și suflet. Mi-a scăpat un ”He” nazal, învăluit de perdeaua fumurie, apoi, ca dintr-o carafă a abundenței au început să gâlgâie ”ho-ho”-uri, unul după altul.

Citiți dragii mei.

Dap, de dragul spațiului ăluia dintre creier și suflet.

Sforăitul

Noaptea s-a lăsat peste noi ca o plapumă de pluș.
Ne-a acoperit picioarele, s-a întins dramatic peste corp, ne-a astupat ochii.
Am rămas doar noi doi, singuri, într-o bezna totală.
Cald și beznă.
Noaptea am hâțânat-o. I-am spus să se întoarcă pe cealaltă parte.

Singurătatea mea sforăie monstruos.

Timpul

Dimineața am privit cum săgețile ceasului se întindeau într-un șpagat supraomenesc, spre 8.20. ”Mai e timp, nene”, mi-am spus, punând cafeaua la fiert. Geamul deschis, răcoare în casă, răceală în cap. ”Mai e timp”, mi-am spus și fiecare neuron a prins să se încălzească de la idea că timpul e undeva în afara mea, că alea 40 minute o să se întindă spre infinit, ca niște ceasuri sub lupa lui Dali.
Dragii mei, un toast, o cafea și o țigară cu gândurile spre nicăieri durează 20 minute. 1, 2, 3… 20… Simți cum aleargă? Evident că nu.
Șpagatul uriaș s-a făcut un un nouă fix.
E timpul de dus.
Ne vedem în vreo 9 ore de viață.

Mai mult

Salut, dragi prieteni!

Azi, fără preludii.

Hm, de parcă au mai fost înainte.

Absenţa preludiului, dar vorbăraia despre el, e considerată preludiu?

Întrebare retorică. Ne nado răspunsuri. Azi hai să fim simpli şi să abordăm subiecte complexe.

Hai.

Azi, la răscruce între ieri şi mâine, vom discuta despre “Mai mult”.

“Mai mult”, în sine, e bine. Palate mai mari să respirăm mai mult aer, lungimi mai mari să redescoperim profunzimi (da 😉 ), piese mai lungi de 3 minute, salarii, craveţi. Orice. Mai mult, de obicei, mai bine.

Acum întrebare surprinzătoare.

Oare dacă spui “surprinzătoare”, e încă surprinzătoare?

Iar, întrebări retorice.

Oare “mai mult” e mai bine?

Vrem mai mult pentru că avem nevoie ori pentru că, simţind un gol, căutăm pustietăţi mari care să ne suplinească?

Gândiţi-vă la asta, scumpii, nu, dragii mei, cititori.

PS. Acest blog post e mai lung ca celelalte.

Hm.

Împărţeala

Ah, sfânta dorinţă de a împărtăşi. Nope, nu dau bani, nu împart pâinea ori peştele cu semenii mei. Arunc sentimente. Le simt şi le las să zboare cu viteză de ghiulea pe social media. “Social media” sună fancy.

Le mestec, oare, sentimentele astea? Îs trist, ţineţi un cântec, dragii mei prieteni virtuali. Îs vesel? Na-vă o baladă, dragi colegi de horă digitală. N-am timp să mă delectez cu dulceaţa tristeţii şi acreala bucuriei.

Tre’ să arăt, să primesc acordul celorlalţi.

Puneţi un like dacă v-a plăcut postarea.

Bumerangul

Aruncat înspre pradă, bumerangul a lovit. Precis, exact, rece. Fără regret. Os în craniu.

Apoi bumerangul a revenit. Rece la un capăt. Încălzit de sânge la altul. Bumerangul nu este un băț, dar da, bumerangul are două capete.

Acest blog nu este un bumerang. Verva nu este un barbar.

Bine ne-am reîntâlnit, singuraticul meu cititor.

#Iubiri

O să discutăm, iubito, după ce s-or termina istoriile unora de pe fb, după ce izvorul pozelor cu mâncare şi km alergaţi va seca pe instagramuri, după ce îmi voi suge elegant spaghetele de pe urechi.

O să ne iubim, iubito, tocmai trei minute. Nu ne vom săruta. Doar vom scoate ţipete sacadate şi vom dormi pe patul cât tot universul, spate la spate.

O să ne iubim, iubito, până vom divorţa, ne vom căsători, ori vom găsi o altă „iubito”.

Scuză-mă, iubito, te aştept cuminte până se vor termina poveştile de pe fb şi până va seca izvorul instagram.

O pasăre ciripindă n-are habar de Twitter.

Triluri, zic, să ascultăm.

 

Mica Victorie

O boare de vânt se juca printre frunzele pomilor de grădină, mişcându-le lent, tremurându-le, onduindu-le după bunul plac, dând la iveală merele ce dădeau în pârg, merele ascunse cu atâta stăruinţă de ochii pofticioşi ai străinilor.

Cu câteva zile în urmă mă cântărisem. Îmi cunoşteam masa, cum s-ar zice. Îl cunoşteam pe „g”. Da’ cel mic. Eram prea mic pentru a-l cunoaşte pe „G” cel mare. Aveam planul în cap. Creierul a poruncit muşchilor să se arcuiască, să se contracte şi să nască acel salt.

Merele erau prea sus. Eram prea mic. Săritura mea era neînsemnată.

Am venit şi mâine, şi ziua următoare.

Formula gravitaţiei era aceeaşi. Eu eram cu fiece zi altul. Picioarele erau mai ascultătoare, corpul mai sincronizat, mâna ajungea mai sus.

Merele erau gustoase. Dulci, aşa cum e victoria asupra sinelui, acre, aşa cum e realizarea că această victorie e doar o treaptă.

Am văzut pasărea în zbor. Am rugat-o să rămână suspendată, ca să-mi pot exersa săritura până la înălţimea aripilor sale.

Mere, pasăre, nori, soare, planete…

Am sărit tot mai sus, dar vai, de sus am văzut cât de mic sunt.

Dulcea şi acra Victorie.

Houston

După ce-am văzut toată ziua ceea ce era de văzut, ochiul meu s-a închis şi, aidoma soarelui, şi-a rotit retina spre interior, apoi a început să se învârtă repede, cât mai repede, aşa cum se rotesc astronauţii în maşinăriilor lor născătoare de vomă.

Te-am visat. M-am trezit dimineaţă cu buzele uscate şi gust acru în gură. Am scuipat furios pe fereastră şi mi-am pus de cafea.

Azi mi se învârte capul, dar fii pe pace: amintirea ta va aseleniza curând pe partea nevăzută a creierului meu.

Houston, problemă rezolvată.

Speranţa

Dimineaţa, oamenii din metrou zâmbesc somnoros sperând la o bună zi şi la realizarea visurilor visate azi noapte.
Seara, oamenii din metrou sunt prea obosiţi ca să mai zâmbească. Doar privesc în gol şi visează la perna aducătoare de noi vise.
Micii roboţei se pomenesc, în cele din urmă, roboţi cu circuite grizonate, dar totuşi insistă să pună capul pe pernă.
Sfânta şi naiva speranţă!

Pianul e de vină

Pianule, lasă, te rog, ba nu, te implor, notele, acordurile triste pentru ziua în care un alt rob al lui Zalmoxis va vedea lumina zilei!
Te rog să-mi cânţi despre fericire şi soare fără dinţi, despre curcubee şi lipsa gay-paradelor.
Acum cântă-mi de dor, de dorul să-mi fie dor de ceva.
Robotul trebuie uns. Maşinăria care juca rolul inimii s-a prefăcut în inimă.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=BPPtrqvHGEg]

Shambala

Pierdută cu sânii goi în lanul de grâu, dispărută la poliţie te-am reclamat şi 50 unităţi monetare sub tejghea am dat.
Apoi mi-am amintit că tu eşti doar poama acră a imaginaţiei mele şi mi-a părut rău.
Am fumat o ţigară.
Shambala-ua e departe, am un gust amar în gură.
Mă duc să mă spăl pe dinţi şi creier.

(Che) Marea

Valurile mării se auzeau limpede în urechea celui prins în apartament.
Cu picioarele ascunse în talazurile din lighean, cu pielea plină de colbul oraşului prefăcut în nisip, autorul a uitat gustul berii şi al ţevilor cu lapte condensat de pe litoral.
Soarele roşu răsare de după bloc şi larma oraşului înlocuieşte ţipete de pescăruşi.
Mare, tu vii şi te duci.
Eu vin şi mă duc.
Ne întâlnim la ora fixă.

Muzica

Ascuns în pereţii de carton, mi s-a făcut dor ca muzica să nu mai răsune în căştile lipite de urechi, dar să se izbească de orice îi stă în cale, să sărute tot ce-i stă împotrivă şi să se întoarcă schimbată, ascultătoare la mine.
Vecini, doriţi muzică bună? Nu? Ok…
Fuck cei 7 ani de acasă.

Dumnezeule?!

Dumnezeule, dacă exişti, să fii sănătos.
Eu beau şi fumez, la fel, sănătos, gândindu-mă la tine.
Fie ai planificat asta, fie a fost frate-tu, cel mai puţin simpatic, dar mai prietenos.
Cosa Nostra oricum.
Salutări familiei!

Ego

În fiecare dimineaţă, după satisfacerea nevoilor personale, mâncat şi scobit în dinţi, Ego-ul primea slujbaşii săi la raport. Pe unii să-i miluiască pentru acţiuni plăcute Ego-ului, pe alţii, să-i certe, ba chiar la caznă să-i condamne pentru fapte grave ori pentru încălcări flagrante ale legilor scrise de Măria Sa.
Supuşii n-au mai răbdat, căci mare de stat era Ego-ul şi degrabă vărsătoriu de sânge. Revoltă au făcut şi pe parapete au urcat.
Murit-au oştenii răsculaţi horcăind în propriul sânge, iar capetele în ţepi le-au fost înfipte, tuturora de învăţătură să le fie.

Mucenicii

La ceas de noapte, când până şi ciorile repetă în somn croncănitul pentru a slujba de a doua zi, fără să fie văzuţi şi compătimiţi de nimeni, în beznă, fără imn solemn ori roşii aruncate, 12 mucenici au ars de vii, născând semne de întrebare pe un asfalt indiferent.
Verva nu fumează.

Umbra

Într-o bună zi, neavând ce face, omul a decis umbră pământului să facă. Şi a făcut.
Apoi s-a plictisit şi a dat să plece, dar umbra construită în locul hărăzit, n-a rămas pe loc, ci pe urme i-a călcat.
Enervat, omul s-a dat câţiva paşi înapoi. Umbra s-a întors la locul ales.
Omul a strâns din umeri. Rămâne el, rămâne şi umbra.
A rămas.
A murit.
Umbra a dispărut.
Adierea de vară a aruncat la pământ un pai.
Era o zi bună, şi, neavând ce face, paiul umbră pământului a făcut.
Mărimea nu contează. Umbra-i umbră.

Şarpele

Autobuzul urla îmn noapte, în ciuda tuturor principiilor aerodinamicii. Urlatul este bun atunci când e vorba de autobuz. Nu urlaţi la alţi oameni! Vorba bună,  bucuria apropiaţilor!

Gadjetul mă informa subtil: 15 grade Celsius (fanii lui Kelvin n-au decât să facă convert), umiditate normală, aproape de temperată. „Normal”, mi-am spus eu. „Se poate trăi”, m-am îmbărbătat.

Un şarpe. Alţii, nu şarpe, doi. 36,7, probabil febră. 36.6, probabil nu femeie.

Autobuzul continuă să urle. Autubozul nu ştie de romantism. Nici şarpele nu ştie. Doi oameni. Un şarpe. Căutăm căldură…

Mână atinsă involuntar, la prima groapă-surpriză pentru şofer.

Mână atinsă aproape involuntar, la altă groapă-pupată de şofer. Şoferul o fi fiind vreun peţitor, un mic cupidon în cămaşă albastră transpirată la subraţ.

„O, tu, victimă fierbinte,  în astă noapte rece!”, îşi spuse şarpele atingându-şi cu poftă buzele şi încolăcindu-se duios de victima sa. „O, tu, victimă, aproape fierbinte…”, susura şarpele cu limba sa bifurcată şi spurcată.

Vama. La vamă treci în altă lume.

Vameşul găsi un trup rece şi un şarpe care se strecura printre scaune, cu un sâsâit zeflemitor.

Caron  strânse din umeri. Nu avea de la cine să ceară măcar doi bani.

Siguranţă

Stai, amuş, eu! Eu, ideea aceea genială, mai genială decât a oricărui geniu, e în capul meu. Tu numa’ stai, tu numa’ aşteaptă! Ai răbdare! Stai! Stai să mănânc, să cac, să mănânc, să beau, să fac sex, să fumez, să mănânc, să beau, să cac! Stai! Ideea genială e aici, ai răbdare! Puţină răbdare! Vine imediat!

Omidă.

Cocon.

Fluture!

***

Смерть неизбежна

Abonează-te la noi posturi

Te-ai abonat cu succes!