Aseară te-am vazut goală. Stăteai la fereastră si dansai la adăpostul perdelelor diafane. Săreai in sus in ritm de rock nebun si sânii tăi ca doua piersici verzi sareau si ei. Eu stăteam pe acoperisul casei mele si te admiram in binoclul meu mare.

Tu stiai ca te văd şi-ţi părea bine ca te observă cineva. Doar noi doi legati prin fire subţiri de dragoste, sub lumina clara a lunii care vazindu-ne iubirea, ofta melancolic. Stele mari izvorau pe cer, sau poate erau doar ochisorii tăi micuţi si bulbucaţi? Vantul imi sufla izmenele mele albe, izmenele mele de sărbătoare ducând aroma(a cui?) pâna in departari. În depărtare se auzeau motani în căutarea dragostei. “Zburător cu negre plete, Vin la noapte de ma fu…ră.

Da, fix ca în vechiul basm îmi pregăteam aripile mele negre croite din faţa de masă a mamei. Oare dacă cazi de la al 7-lea etaj mori? Păi, da’ ce, eu o sa cad? Eu o sa zbor până la balconul tău şi-am sa ciocănesc în fereastră…Tu ai să crezi că sunt un ţânţar (sau nu?), îmi vei deschide şi pâna in zorii zilei ne vom juca…în cărţi…în inimi negre…inimi roşii…inimi frânte…

Rocku’ nebun sub care dansai despuiată se opreste. O fi venit vre-un vecin mai somnoros si te-a pus să-l opresti? Nu…Văd că-i un nebun cu ochelari de zorro si aripi violete. A, încă un zburător…Da, lumina se stinge, din binoclu începe să alunece câte o lacrimă si vântul continua să împrăştie aroma izmenelor mele de sărbătoare in depărtări, în care motanii îşi caută iubirea…