N-am avut ce face în week-end, aşa că m-am decis să mă aşez cuminte între ciocan şi nicovală. De ce? Pentru că sunt indecis, doamnelor, domnilor şi micuţii mei cititori. Mă întrebam dacă ar trebui să ies şi eu vânjos în scuarul operei naţionale şi să condamn şi eu pe Roşca sau Voronin pentru curiozitatea suspectă de care dau parte… „Flag te v ruki”, ar fi spus morocănos nenea de la preşidenţie, dacă nu aş fi avut şi eu semne de întrebare agăţate frumos de ureche…

Ce nu-mi place mie la proteste e că indiferent de motivul din care m-am pomenit acolo, mă pomenesc pe neprins de veste susţinător al celui de la tribună. Dacă ăla spune că vrea gaz mai scump, eu, ca copkilaş naiv care nu ştie nik despre politică, fiind în mulţimea care bate din palme, vreau şi eu. Ală vrea unire, asta vreau şi eu… Ală vrea să vină americanii, asta vreau şi eu… Ăla se pregăteşte de alegeri, eu…

Când mă duc la miting, sunt parte din mulţime. Când nu mă duc, nu-mi apăr drepturile… Iak asta-i nelămurirea, stimate doamne, domni şi micuţi cititori. Nelămurirea de duminică seara…