S-au terminat gândurile. Credeam că e din vina căştilor şi a muzicii. Nu, am ieşit afară, m-am aşezat pe bordură şi l-am scremut pe cel din capu’ meu. Acela s-o aşezat şi el. Tace ca prostu’. Îl rog frumos să gândească ceva. Îi dau un ghiont. Îi zvârl un picior între picioare. Râde ca James Bond şi mă roagă să-i mai zvârl unu’. Ap’ el îi normal?

Mă ridic. Merg acasă. Linişte în jur, şi mai linişte în capul meu…

Mde… Mă gândesc să-mi bag un greier pe ureche. Până să-l probozească furnica, acela măcar o să cânte…