Autobuzul urla îmn noapte, în ciuda tuturor principiilor aerodinamicii. Urlatul este bun atunci când e vorba de autobuz. Nu urlaţi la alţi oameni! Vorba bună,  bucuria apropiaţilor!

Gadjetul mă informa subtil: 15 grade Celsius (fanii lui Kelvin n-au decât să facă convert), umiditate normală, aproape de temperată. „Normal”, mi-am spus eu. „Se poate trăi”, m-am îmbărbătat.

Un şarpe. Alţii, nu şarpe, doi. 36,7, probabil febră. 36.6, probabil nu femeie.

Autobuzul continuă să urle. Autubozul nu ştie de romantism. Nici şarpele nu ştie. Doi oameni. Un şarpe. Căutăm căldură…

Mână atinsă involuntar, la prima groapă-surpriză pentru şofer.

Mână atinsă aproape involuntar, la altă groapă-pupată de şofer. Şoferul o fi fiind vreun peţitor, un mic cupidon în cămaşă albastră transpirată la subraţ.

„O, tu, victimă fierbinte,  în astă noapte rece!”, îşi spuse şarpele atingându-şi cu poftă buzele şi încolăcindu-se duios de victima sa. „O, tu, victimă, aproape fierbinte…”, susura şarpele cu limba sa bifurcată şi spurcată.

Vama. La vamă treci în altă lume.

Vameşul găsi un trup rece şi un şarpe care se strecura printre scaune, cu un sâsâit zeflemitor.

Caron  strânse din umeri. Nu avea de la cine să ceară măcar doi bani.