Triunghiul Bermudelor

Ieri am decupat Triunghiul Bermudelor de pe hartă şi l-am lipit pe pod.

Am urcat pe taburet şi am băgat capul în gaura apărută.

Când l-am scos, aveam mintea limpede.

Am însemnat pe o foaie o cruce.

Am colorat-o cu verde.

Vine primăvara!

Mici secrete

Pentru a fi mare, prefă-te mic

 

M-am lipit cu spatele de podea şi observ. Covorul îmi ţine de cald, iar oamenii din jurul meu roiesc, roiesc tăind sprinten aerul şi făcând curent rece care-mi înroşeşte nasul. Domnii mă iau peste picior, spunând că-s un prost. Ei nu ştiu că le văd părul din nas şi subraţele asudate. Doamnele pufnesc în râs şi jură pe sfânta zi de luni că bărbaţii ca mine merită ignoranţa desăvârşită. Ele nu cunosc că văd zemele acre care le îmbibă chiloţii.

Dragii mei, nu m-am întins ca să văd secretele dvs murdare. Eu vroiam să admir cerul…

Prietene

Prietene, ai închis blogul. Tu scriai că te durea, noi săream să te lăudăm. Tu scriai că te durea, noi scriam comentarii care te supărau mai tare, pentru că vedeai că înţelegeam fix nimic. Tu scriai că te durea, noi ştiam că te durea şi aşteptam să te doară mai mult, să scrii mai mult, să ne distrezi, pentru că show-ul trebuie să continuie, nu ?

Nu. Întotdeauna există şi „delete”.

Frig

Lumea-şi strânge nas, buze şi ochi în guşa de sub bărbie din cauza frigului. Tot din cauza frigului, lumea se ghemuieşte, îşi pune mâinile subsuori, îşi trage coaiele în scrot sau mucii în nas.

Moarte introspecţiei!

Ha?

dusu-sa

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=eUB9Rq8FcEQ]

Ioc

S-au terminat gândurile. Credeam că e din vina căştilor şi a muzicii. Nu, am ieşit afară, m-am aşezat pe bordură şi l-am scremut pe cel din capu’ meu. Acela s-o aşezat şi el. Tace ca prostu’. Îl rog frumos să gândească ceva. Îi dau un ghiont. Îi zvârl un picior între picioare. Râde ca James Bond şi mă roagă să-i mai zvârl unu’. Ap’ el îi normal?

Mă ridic. Merg acasă. Linişte în jur, şi mai linişte în capul meu…

Mde… Mă gândesc să-mi bag un greier pe ureche. Până să-l probozească furnica, acela măcar o să cânte…

Frumos

Deci toţi iubesc mâţa asta. Mâţa asta ştie să se facă iubită. Miaună frumos când vrea lăptic, toarce frumos când se scapă la WC şi ştie să prindă şoricei cât unghia pe care-i ucide frumos şi îi mănâncă fără a face fărâmituri pe covoraşul frumos, ţesut de mămica mea frumoasă.

Dar, frumoşii mei domni şi doamne, eu ştiu secretul. Mâţa de fapt nu poate miauna. Ea face play-back. Mâţa nu poate toarce frumos. Ea pur şi simplu a înghiţit morişca lui nenea Karlson. Mâţa nu prinde şoareci. Ea le plăteşte bani ca să facă teatru…

Dar ce e mai grav, mâţa are mustăţile false şi unghii lipite…

Feriţi-vă de prefăcuţii urâţi, frumoşii mei domni şi doamne…

dispoziţie de dumnezeu

Îl ştiu de pe când era mic. Eu l-am adus în casă, eu l-am învăţat să stea cu capu’ atârnat şi eu l-am hrănit. Ca o sărbătoare aşteptam fiecare seară. O sărbătoare dureroasă. Îmi dezinfectam călcâiul şi îl chemam cu voluptate şi teamă. El venea…

Acum s-a făcut mare. Eu l-am creat. Eu îl voi ucide. Azi vreau să mă simt dumnezeu, chiar dacă mâine îmi va părea rău…

Îl aud bâzâind. Poc…

Nu mai aud nimic. Acum e linişte…

Pe palmă mi-a rămas sângele meu, amestecat cu sângele lui…

“Moment”

Azi am văzut un el şi o ea ţinându-se de mână şi în mintea mea de frustrat m-am gândit că ar fi foarte bine să-mi fac vânt şi să rup legătura mâinilor ca la „împărate, împărate, daţi-ne un soldate” la care eram maestru pe timpurile mele bune. Apoi ar fi trebuit să le râd în nas şi să le spun să se dea pe mâini cu clei „Moment”.

Cumpăraţi clei „Moment” şi nu veţi regreta! Iak eu precis n-o fac…

vs

Eu vs Tu? Tu.

Oraş vs Mare? Mare

Timp liber vs altele? Altele 🙁

Fum de ţigară vs Miros de tei? Fum de ţigară 🙁

Trip hop vs Rock? Rock hop

Linişte vs Muzică? Linizică

Soare vs Ploaie? Soaie…

Vadim vs Artur? Poh…

Poate ar trebui să renunţăm la extreme şi să alegem calea de mijloc?

Nu.

Vacanţă

Butonez pe ProTv. Ăştia declamă din toţi rărunchii poveşti despre vacanţă. Butonez pe altu. Aceaşi fignea. Sting televizoru’ şi aud copii pe afară care strigă fericiţi şi au extrem de mult timp liber mulţumită aceleaşi vacanţe. Unu bate capu’ de mare, altu’ urlă că a fost la munte, iar nesimţiţi de pe facebook fac înconjuru’ lumii şi postează poze de parcă a dat strechea’n ei.

Verva înghite în sec şi se întinde pe patul lui de frustrat. Va veni şi timpul nostru!

Patul

Patul meu e mare. Pe el încap două persoane mici dispuse vertical, sau una mare, cu condiţia să stea pe diagonală. Zilele astea însă patul meu e al naibii de încăpător. Am descoperit pe el vreo trei plapume făcute ghem, foi rătăcite, semn că cineva s-a gătit pentru exam, cărţi cu paginile îndoite, haine cu duiumul, ciorapi murdari pe la colţuri şi… păr creţ. Cred că ultimul e din ureche.

Mă gândeam că ar fi bine să fac curat. Mi-a trecut. Acum cred că ar fi mai simplu să dorm jos. Mai ales că acolo e răcoare şi nu te temi să cazi…

Cum să ajungi vedetă

Nu te recunoaşte lumea pe stradă? Vrei să ai bani şi faimă, dar eşti prea prost ca să ştii cum? Ia de-aici reţeta succesului! Cum să ajungi vedetă. Ghidul pentru cretini. Farsă realizată de radio Zu, lu’ una.


Constituţie

Mă uit în gura lui Filat. Ce văd? Păi în afară de dinţi, acesta spunea azi că Voronin uzurpează legea în stat în condiţiile în care el e şi preşedinte de ţară, el e şi preşedinte de parlament… Bre, parcă are dreptate omul. Aşa ceva nu-i normal! Serios, că nu-i serios!

Mă uit în gura lui Ţurcanu. Are şi ăsta dinţi frumoşi şi matincă unu’ e de aur. Ăsta spune că Voronin nu încalcă constituţia şi că articolul 80 permite… Parcă şi ăsta spune frumos! Oare aşa e?

Mă uit în constituţie. Constituţia n-are dinţi, da’ ştie să muşte. Aşa.. Articolul 81, alineatul I: ”Calitatea de preşedinte al RM este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii retribuite”. Voronin e deputat, so… Balanţa se înclină în favoarea celor 32 ai lui Filat. Aşa s-ar părea, dacă nu dau de articolul 80, alineatul II care menţionează că: „Preşedintele RM îşi exercită mandatul până la depunearea jurământului de către Preşedintele nou-ales”…

Ei? Dacă nici constituţia nu ştie, ap’ deducem că 32 de dinţi ai lui Filat sunt egali cu cei 32 de dinţi ai lui Ţurcanu. Mda… 32 asta îi norma…

Cum la tine?

De la o vreme încep să-mi iasă bube roşii sub limbă. Asta se întâmplă pentru că mă enervez şi nervii ăştia nu pot fi alungaţi nici cu ditamai pastilă de odolean sau nor mare de fum de… ce-a fi… M-am săturat să întâlnesc pe drum oameni pseudo-cunoscuţi şi să stau la taclale cu ei despre cum le merge, despre ce mai e nou pe la mine, despre ce mai e nou pe la ei. Când terminăm cu întrebările, căscăm plictisiţi, ne uităm absent la ceas şi ne amintim subit că trebuie să plecăm tare urgent undeva. Ne salutăm cu mare vervă ( vezi că e bun şi cuvântul ăsta la ceva 🙂 şi promitem să ţinem legătura… Mda…

Mă duc să încerc un ceai de muşeţel. Lumea spune că ajută…

Gura!

Mai ieri am ascultat profi, şefi, amici şi ne-amici.

Ieri am ascultat mame, taţi, fraţi, vorbe scrise şi trăiri răsuflate.

Azi am ascultat păsări, nori, şantiere de pe lângă parlamente, fanfare şi proşti.

Mai tăceţi dracului şi lăsaţi-mă şi pe mine să vorbesc!

Joi

Am simţit subita nevoie de a face o plimbare. Multe pe cap şi puţine în el. Am stins lumina şi am pornit. Am încercat să urmez luna. Apoi am urmat vântul. Am alergat după albine şi am zburat în stol de cocori. Aşa am ajuns la sfânta Joi. Încă o zi… Hai că se poate, bre! Fii bărbat!

Flori pe masă

Îi repet maică-mii că nu am nevoie de friptură, de salată sau pâine. Vreau să-mi pună flori pe masă şi să bem un ceai. Ai noştri. Ceai cu ceva dulce. Mai o vorbă, mai o înghiţitură, mai o lună pe geam. Mai o aromă de ceai, mai o aromă de floare, mai o aromă de oameni dragi…

Maică-mea nu înţelege. Se retrage pe uşă nu înainte de a spune: „fiecare-şi spală farfuria”…

Lovitură de şezut

„Statul sunt eu”- Ludovic al XVI-lea

Acum că am terminat cu digeratul bunătăţurilor de după Paşti, iar Curtea Constituţională a aprobat alegerile din 5 aprilie, hai să vedem de ce s-a dus de râpă revolta din 7 aprilie, alias „tentativa de lovitură de stat”, pe care şugubăţ fiind, o voi numi “lovitura de şezut”.

1. Revolta n-a avut conducători. În Ucraina a fost Iuşcenko contra Ianukovici, în Georgia – Saakaşvili împotriva Şevarnadze. La noi cine a fost contra Voronin? Tinerii? Se poate, dar ei nu au avut un conducător. Nu-i luăm în calcul pe cei din opoziţie. Mulţimea nu i-a ascultat atunci când i-a îndemnat să înceteze cu violenţa şi nici feţele din timpul discuţiilor cu Voronin şi Lupu nu le-au fost de ajutor.

2. Revolta a fost una sentimentală. Multe sentimente, dragii mei! Mult prea multe! Zicala zice să ţii mintea la frigider şi inima caldă. Lumea a luptat cu inima. Acţiunile nu au fost planificate, totul fiind expromt. Poate că în mulţime au fost vreo 30 de provocatori, dar pietre au aruncat mult mai mulţi. Nu mai iau în consideraţie energia uriaşă pe care o emană o mulţime şi care te împinge de multe ori să faci lucruri pe care în mod normal nu le-ai face.

3. Voronin. Omu’ ăsta e genial în nebunia sa. A reuşit să întoarcă o situaţie clar împotriva sa, în una care să pună capăt protestelor. Poate că au fost provocatori, poate că totul a fost înscenat. Trebuie însă să apreciem planul aproape ideal pus la cale de Voronin şi Compania. Aici mă opresc însă cu laudele… Voronin e doar un strateg bun. La celelalte capitole e dus rău de tot.

4. Mediul. Ce o fute pe Europa şi pe America situaţia din Moldova, drepturile celor de aici şi dorinţa lor de aderare? Ăştia fac un menage a trois excelent cu Rusia şi nu le prea arde de revoluţii neplanificate. Nu rămân decât la declaraţii pompoase care nu vor fi traduse în practică niciodată. Şi Băsescu? Ăsta a reacţionat abia la vreo săptămână de la declaraţia lui Voronin… Poate avea frâna pusă…

5. Interesele. În fiecare revoluţie există interese. Important este ca acestea să corespundă cu ceea ce este bine pentru marea majoritate. Aici nu a fost vorba de binele populaţiei, ci de simple şi perfide interese. Din partea tuturor!

6. Lipsa unităţii. Unul striga că vrea unire, altul că au fost fraudate alegerile, altul că vrea în Europa…

Planeta Moldova numea statul un animal care stă toată ziua şi nu face nimic. Doar mănâncă… Aşa este. Se mai întoarce pe vreo parte doar uneori, atunci când cineva îi mai dă vreo lovitură în şezut…

A fost sau n-a fost?

Notă: Articol pentru persoane vertebrale, care nu se lasă pradă emoţiilor. Am vorbit azi cu suficienţi isterici şi ca să nu ne enervăm reciproc, îi rog pe cei care simt că explodează în timpul citirii textului să bea valeriană şi să se uite pe geam.

Acum că am rămas cu vreo 2 cititori, încep cu întrebările. În favoarea comuniştilor şi în favoarea opoziţiei şi a protestanţilor.

1. Cine a fost organizatorul real?

2. De ce nu s-a intervenit cu forţele speciale?

3. de ce s-a declanşat protestul înainte de anunţarea oficialăa rezultatelor şi de aprobarea lor de Curtea Constituţională?

4. De ce nu s-au adus probe convingătoare în privinţa fraudării alegerilor?

5. De unde au apărut personaje exotice ca Matei şi Gabi Stati? De ce ultimul a plecat din Moldova?

6. De ce fruntaşii opoziţiei nu au avut capacitatea să dirijeze mulţimea?

7. De ce s-au atacat clădirile care de fapt garantează democraţia în stat?

8. De ce s-au cauzat atâtea stricăciuni? De ce nu s-a furat pur şi simplu?

9. De ce au dispărut documente importante şi harduri cu memorie din parlament?

Opoziţie:

1. De ce nu s-a informat populaţia din ţară despre evenimentele din capitală?

2. De ce nu s-a permis trecerea frontierei din România şi de ce nu s-a permis intrarea în Chişinău?

3. De ce au căzut reţelele telefonice şi internetul?

4. De ce a fost declarat ambasa dorul României persoana non grata?

5. De ce se doreşte instalarea vizelor pentru români?

6. De ce Voronin declară vinovat liderii opoziţiei când într-un stat de drept acest lucru ar trebui fi probat în instanţă?

Eu azi am aflat că oamenii se muşcă asemeni câinilor când au păreri politice diferite chiar dacă anterior se înţelegeau bine. Am mai înţeles că tre’ să gân deşti bine. Să nu urmezi turma decât dacă o faci raţional şi nu pentru că aşa te împing din spate.

Şansele protestului s-au futut odată cu declanşarea violenţelor. Acum aproape s-a terminat.

Abonează-te la noi posturi

Te-ai abonat cu succes!